Asociatia Club Sportiv Karate Kyokushinkai Targu-Jiu își desfasoară activitatea în cadrul Școlii Gimnaziale Pompiliu Marcea și, deși este înființat la începutul anului 2013, a reușit să adune în dojo copii si tineri care doresc sa aibă un mod de viață sănătos.

Am început acest proiect în urmă cu 7 ani și încă de la început ne-am mobilizat pentru ca prin puterea noastră să schimbăm ceva în viața copiilor noștri, deoarece ei sunt șansa noastră.

Pentru cei care nu știu, karate-ul kyokushin este o artă marțială extrem de complexă pe plan fizic, dar aduce numeroase beneficii mentale și spirituale: sporirea atenției, dezvoltarea concentrării mentale, a curajului și a încrederii în forțele proprii, a respectului și disciplinei, elemente pe care un copil nu le va folosi doar atunci când vine vorba de activitatea la sala de sport, ci și în viața de zi cu zi.

Astfel, nu ne miră că cei mai mulți dintre practicanții nostri și-au ridicat randamentul la învățătură, au note maxime la școală, sunt olimpici la mai multe materii și, totodată, au devenit modele de comportament pentru colegii lor. Într-un trup puternic și sănătos nu poate să stea decât o minte puternică și sănătoasă.

Împreună cu instructorii de la Dojo, sportivii noștri urmăresc obiective bine determinate și participă la evenimentele înscrise în calendarul competițional anual al federației de profil (F.K.T.R./ Federația de Kyokushinkai Tradițional din România).

În acest fel, sportivii clubului nostru se pregătesc din timp pentru participarea la competiții, capătă încredere în forțele proprii, însă, mai presus de orice, învață reguli de fair-play și sportivitate, de întrajutorare și solidaritate cu colegii. Într-o SCOALA ALTFEL, fără tensiuni și fără catalog, ei învață disciplina, ambiția, spiritul competitiv și respectul, într-o atmosferă distractivă și interactivă.

În cei aproape 7 ani de activitate, sportivii noștri au participat la competițiile zonale, naționale sau internaționale, obținând rezultate foarte bune.

Anul 2019 a fost un an excepțional pentru noi, ținând cont că am venit învingători de la fiecare competiție. Bilanțul de sfârșit de an a însumat  peste 100 de medalii de aur, argint și bronz.

Pentru clubul nostru este un motiv de mândrie faptul că reușim, cu mari eforturi, desigur, să rămânem un pilon de bază al karate-ului kyokushin, pe plan zonal. Fără falsă modestie, putem afirma că suntem singurul club sportiv de karate din Târgu Jiu, constituit ca asociație sportivă non profit, după numărul de medalii obținute la campionatul național, dar mai ales la întrecerile internaționale, campionatul european sau cel mondial. Această poziție ne obligă la și mai multă muncă, la seriozitate și dăruire, pentru că în continuare ne propunem să realizăm performanțe de cel mai înalt nivel în toate competițiile la care participă sportivii noștri. Am devenit un etalon între celelalte cluburi și acest lucru ne obligă să menținem nivelul de performanță pe care notorietatea, tradiția și așteptările clubului le reclamă.

Ne bucurăm că ne aflăm alături de părinți, față de care mă înclin și pe care îi asigur de toată prețuirea mea. E o onoare deosebită să fim împreună în momente ca acestea, alături de o generație de sportivi care nu face altceva decât să arate că România nu are ambasadori mai buni în momentul de față decât sportivii români care fac performanță, care dau o bătălie cu ei înșiși în fiecare zi, care arată că se pot depăși limite în fiecare zi și asta sub auspiciile unei idei atât de frumoase, o idee care vine de când lumea și pământul, aceea că prin sport reușim să ne modelăm, reușim să modelăm caractere, reușim să modelăm oameni frumoși.

Sărbătorim performanța și, îndeosebi, tânăra generație, care în cei 7 ani de activitate, dar mai ales în anul 2019, a venit cu rezultate frumoase, dar și pe sportivii consacrați, care continuă aceste performanțe. Aceștia continuă să fie acele modele de care sportivii mai tineri au nevoie pentru a se desăvârși în ceea ce privește pregătirea lor. Suntem plăcut impresionați de sportivii noștri pentru ceea ce au realizat în acești  ani și sunt convins că acesta este drumul care-i va duce spre noi si frumoase performanțe. Sunt sigur că și în anul 2020, dar mai ales în următorii ani, ne vom reuni din nou pentru a sărbători succesele frumoase pe care ni le dorim cu toții.

Karate-ul este cunoscut și respectat pe întregul mapamond, așa încât, atunci când vine vorba de practicanții premiați în competiții, întreaga lume are doar sentimente de mândrie, respect și prețuire pentru aceștia.

Am astăzi ocazia să felicit pe toți sportivii clubului nostru, despre care rezultatele vorbesc de la sine. Vreau să le mulțumesc pentru performanțele obținute, care au adus din nou clubul nostru pe podium. De fiecare dată când se câștigă o medalie, suntem mândri că suntem români. Cu mult sacrificiu și resurse insuficiente. Știm că nu este ușor să ajungi la un asemenea nivel, dar munca și consecvența sunt atributele ce au dus la victorie.

Doresc să mulțumesc în mod deosebit celor care ne sprijină permanent și sunt alături de noi, și anume PĂRINȚII.

Voi continua să fiu un partener în educația copiilor noștri și îi asigur de tot sprijinul nostru, sincer și necondiționat, în spiritul artelor marțiale.

ARIGATOU GOZAIMASU! OSU!

-Președinte AS. Club Sportiv Karate Kyokushinkai Targu-Jiu- Prof. Mădălina DUMITRU, Sempai, centura maro, 1 kyu

Dorin DUMITRU – Sensei, centura neagra, 3 DAN